fbpx
Skip to main content

Află totul despre panourile solare

Termocasa

NU TOATE PANOURILE SOLARE SUNT FABRICATE CU MÂNDRIE ÎN ROMÂNIA!

Care sunt cele mai performante panouri solare?

  1. Panourile solare cu Absorbție Directă sunt cele mai performanțe datorită faptului că nu au elemente intermediare între energia termică captată de la radiația solară și glicol, astfel garanţia lor fiind de obicei de 25 ani. În general în boiler panourile solare produc apă caldă la 65-70 grade, iar cele cu Absorbție Directă au dezavantajul că nu pot depăși 60-65 grade fiind protejate termic. Panourile solare presurizate cu Absorbție Directă şi oglindă aplicată izolată pot funcţiona la performanţe inegalabile chiar şi primăvara sau toamna.
  2. Panourile solare cu U-Pipe le urmează pe cele cu absorbție directă, datorită faptului că randamentul lor este ceva mai slab din cauza existenței a două schimbătoare de căldură (între sticlă și aripioara de aluminiu şi între colector şi aripioara de aluminiu). Marele dezavantaj al panourilor cu U-Pipe îl reprezintă preţul foarte ridicat precum şi construcţia lor cu doar 10 sau 12 tuburi, fiind nişte panouri care nu se pot asambla sau dezasambla, aceasta făcând montajul şi transportul foarte dificil.
  3. Panourile solare cu Heat Pipe le urmează celor cu U-Pipe, datorită faptului că randamentul lor este ceva mai slab din cauza existenţei a trei schimbătoare de căldură (între sticlă şi aripioara de aluminiu, între heat pipe şi aripioara de aluminiu şi între heat pipe şi colector). Marele dezavantaj al panourilor cu Heat Pipe îl reprezintă faptul că Pipe-ul din interiorul tubului de sticlă se perforează relativ repede (între 1 și 5 ani) în funcție de modul de exploatare al clientului, iar aceste Pipe-uri nu se potrivesc de la un panou la altul şi astfel se ajunge la înlocuirea întregului panou.
  4. Panourile solare Plane Vacumate și izolate le urmează celor cu Heat Pipe, datorită randamentului ceva mai slab din cauza faptului că radiația solară nu este colectată în funcție de incidența razelor solare ci doar la amiază când radiația este perpendiculară, iar în restul zilei captarea se face mult mai puțin în comparație cu panourile solare cu tuburi, unde forma cilindrică a tubului permite captarea radiaţiei solare pe tot parcursul zilei în mod uniform. Principalele dezavantaje sunt costul de achiziţie care poate fi aproape dublu faţă de restul panourilor solare raportat la aceleaşi performanţe precum şi faptul că dacă se fisurează sticla exterioară, aceasta nu se poate înlocui în 90% din cazuri.
  5. Panourile solare Plane fără Vacum și neizolate le urmează panourilor Plane Vacumate și izolate, datorită randamentului ceva mai slab din cauza faptului că pierd multă energie fiind neizolate şi având interiorul nevacumat, astfel pătrunde umiditatea în interior, iar aceasta facilitează pierderea de căldură la exterior. Principalul dezavantaj îl reprezintă randamentul cel mai scăzut precum şi faptul că primăvara şi toamna devin practic inutile.

De ce să alegem panourile solare cu Absorbție Directă marca Termocasa?

  • Panourile solare cu Absorbție Directă presurizate marca Termocasa sunt multiplu premiate atât în România cât şi la nivel internaţional datorită multiplelor inovaţii prezente în componenţa lor.
  • Panourile solare cu Absorbţie Directă presurizate marca Termocasa sunt singurele panouri care beneficiază de 25 de ani GARANŢIE.
  • Panourile solare cu Absorbţie Directă marca Termocasa sunt singurele panouri solare cu colector presurizate care captează radiaţia solară în mod direct fără a fi necesară montarea unor schimbătoare de căldură ca şi la celelalte modele de panouri solare de pe piață şi sunt presurizate la joasă presiune, astfel încât să oprească evaporarea glicolului în timpul funcţionării.
  • Panourile solare cu Absorbție Directă presurizate marca Termocasa se instalează foarte uşor şi sunt protejate la supraîncălzire printr-un sistem inovator de siguranţă electronica şi electromecanică.

De ce oferă Termocasa 25 de ani GARANŢIE pentru panourile solare cu Absorbție Directă?

Grupul de firme Termocasa alături inginerii specialişti a început montarea şi testarea panourilor solare cu Absorbţie Directă în urmă cu mai bine de 10 ani. Astfel am putut evalua prin măsurători şi teste de anduranţă proprietățile materialelor din care este confecţionat panoul solar cu Absorbţie Directă şi am ajuns la concluzia că putem asigura acest termen de garanție de 25 de ani precum şi o perioadă de exploatare practic nelimitată datorită lipsei elementelor care să se detelioreze în timp.

PANOURI SOLARE TERMOCASA – ABSORBŢIE DIRECTĂ PRESURIZATE CU OGLINDĂ IZOLATĂ CPC
(NOUTATE ABSOLUTĂ PE PIAȚA ROMÂNEASCĂ)

Panourile solare Termocasa dotate cu noua tehnologie de absorbție directă presurizate produc energie termică necesară pentru producerea apei calde menajere şi prepararea agentului termic utilizat la aportul încălzirii locuințelor, instituțiilor publice, firmelor precum şi la încălzirea piscinelor.

Principalul avantaj al noilor panouri solare Termocasa cu absorbție directă îl reprezintă faptul că glicolul fierbinte intră în contact direct cu tuburile de sticlă, iar transferul de căldură este maxim în comparaţie cu panourile heat pipe, unde transferul termic se face prin intermediul mai multor schimbătoare de căldură (tubul de sticlă cedează căldură aripioarelor de aluminiu care la rândul lor cedează căldură către heat pipe, iar mai apoi căldura este cedată colectorului în care se află glicolul).

Datorită lipsei elementelor care se pot deteriora, panourile solare Termocasa cu absorbție directă beneficiază de 25 de ani de garanţie care poate fi extinsă în funcţie de politica fiecărui distribuitor.

Randamentul panourilor solare Termocasa cu absorbție directă este cu până la 30% mai ridicat decât la panourile heat pipe şi cu până la 50% mai ridicat decât la panourile plane.

Panourile solare Termocasa dotate cu noua tehnologie de absorbţie directă, presurizate şi oglindă izolată CPC, reprezintă vârful de tehnologie şi cele mai recente invenţii şi inovaţii în domeniul panourilor solare. Stratul de oglindă izolată CPC este aplicat direct pe spatele tubului exterior de sticlă şi ajută la recuperarea radiaţiei solare din lateralele tubului interior, care în mod normal se pierde, şi la stoparea pierderilor de căldură prin suprafaţa umbrită a tubului de sticlă (spatele tubului). Pe timpul verii, printr-o simpa răsucire a tuburilor se poate reduce sau opri funcționarea panoului solar prin umbrirea realizată de oglinda izolată CPC, aceasta fiind orientată către soare.

Avantajele faţă de restul soluțiilor de pe piață sunt:

  • Prin atașarea oglinzii izolatoare CPC direct pe tubul de sticlă, nu mai permite depunerea prafului şi al impurităților pe suprafața oglinzii, praf şi impurități care blochează radiaţia solară.
  • Prin atașarea oglinzii izolatoare CPC direct pe tubul de sticlă exterior şi nu la cel interior, permite blocarea pierderilor de căldură prin suprafața umbrită a tubului de sticlă (spatele tubului).
  • Montajul extrem de simplu permite instalarea panourilor solare Termocasa cu absorbție directă de către orice instalator.
  • Vasul de expansiune asigură condensarea glicolului supraîncălzit şi reintroducerea acestuia în circuit, eliminând riscul evaporării.

Aceste tipuri de panouri solare, împreună cu un boiler solar şi o staţie de automatizare, creează un sistem solar complex care funcționează tot timpul anului (indiferent de temperatura mediului extern). Sistemul solar Termocasa se poate conecta cu orice tip de instalaţie termică care există în imobil.

Variantele constructive sunt:

  • 18 tuburi, cod produs TMC18 1,55m X 1,85m
  • 25 tuburi, cod produs TMC25 2,15m X 1,85m
  • 30 tuburi, cod produs TMC30 2,55m X 1,85m

Panoul solar Termocasa este compus din:

  • Tuburi de sticlă vidate;
  • Colector de căldură orizontal;
  • Suport de fixare din duraluminiu/oţel inoxidabil;
  • Vas de expansiune;
  • Elemente de fixare, accesorii, șuruburi, piulițe, garnitură siliconică şi cauciuc, ş.a.;
  • Tuburile de sticlă au o construcție cu pereți dubli, de tip termos, având nivelul de vid între pereţii de sticlă de 5×10-3 bar.

Tubul exterior are diametru de 47/58 mm şi lungimea de 1500/1800 mm.

Tubul de sticlă din interior este acoperit două straturi selective, un strat este de tipul Al-N-Al care are rolul de a creşte nivelul de absorbţie al radiaţiei infrosii din domeniul vizibil al radiației solare, până la valoarea de 95%. Al doilea strat are rolul de a refracta radiaţia termică în interiorul tubului pentru a fi preluată de către agentul termic şi astfel produc până la 810kw/h/mp/an.

Sticla utilizată pentru fabricarea tuburilor este de tip borisilicat 3.3 fiind rezistență la grindină de până la 5cm.

Tuburile de sticlă au un rol foarte important privind funcţionarea panoului solar Termocasa, acestea îndeplinesc următoarele funcții:

  • absorb radiaţia infraroşie din domeniul vizibil al luminii solare;
  • refractă radiaţia termică către interiorul tubului de sticlă până când este preluată de către agentul termic;
  • izolează foarte bine sistemul termic de absorbţie al radiaţiei infraroșii de mediul extern.

În interiorul tuburilor de sticlă, agentul termic care preia radiația termică solară, o transformă în energie termică chiar dacă cerul este acoperit de nori.

Poziţia de aşezare a tuburilor de sticlă vidate pe suportul panourilor solare Termocasa este întotdeauna înclinată vertical, ceea ce îi conferă o rezistență ridicată la impactul cu grindina, iar pe de altă parte, agentul termic cu temperatura cea mai ridicată este direcţionat continuu în partea de sus datorită fenomenului de termosifon, încălzind agentul termic din colectorul de căldură.

Colectorul de căldură Termocasa este realizat din inox şi are rolul de a prelua energia termică realizată de tuburile panoului solar. Carcasa colectorului are grosime de 2mm şi este fabricat din oţel inoxidabil rezistent la condiţiile grele impuse de mediul extern. Izolaţia termică a colectorului de căldură Termocasa este din poliuretan de înalta densitate cu grosime de 50 – 60mm, izolație care pe lângă faptul că are cel mai mic coeficient de transfer termic cu exteriorul, are şi rolul de a creşte rezistența mecanică a echipamentului.

Datorită capacității mari a colectorului de căldură, sistemele de panouri cu absorţie directă au pierderi hidraulice foarte mici, astfel putând fi dimensionate în grupuri de până la 200 de tuburi/instalație şi nu sunt limitate la 120 de tuburi/instalație ca şi în cazul panourilor cu heat pipe.

Intrarea şi ieşirea din schimbătorul de căldură este din ţeavă cu diametrul de 22/28mm. Conectarea cu echipamentele exterioare se face prin intermediul unui conector elastic demontabil, acesta preia dilatarea şi deplasarea datorată dilatării.

Suportul panoului solar este realizat din profile de duraluminiu/oţel inoxidabil tip U care conferă acestuia rezistenţă mecanică şi rezistență la coroziune. Grosimea profilului, forma, structura şi modalitatea de fixare, conferă panoului solar Termocasa stabilitate în condiții atmosferice dificile (vânt puternic, depunerea unui strat gros de zăpadă, ş.a.).

Unghiul de înclinare al suportului poate fi de 20° – 90°.

Panoul solar Termocasa funcționează tot timpul anului, indiferent de temperatura mediului exterior. Nu există pericol de îngheţ în timpul funcţionării fiindcă se utilizează glicol în circuitul sistemului solar, care rezistă până la temperaturi extrem de scăzute. Pentru a reduce pierderea de căldură pe țevile de legătură, se izolează cu materiale rezistente la temperaturi ridicate.

Panourile solare Termocasa respectă toate cerinţele impuse de legislaţia naţională şi internaţională, cât şi condițiile impuse de standardele de mediu. Utilizând panourile solare Termocasa pe fiecare imobil, se reduce consumul de combustibil şi nu se elimină cantități importante de emisii de substanţe poluante în atmosferă, în special CO².

Test comparativ între panourile cu Absorbție directă și Heat pipe
Prezentare panouri solare Termocasa cu absorbție directă


© Termocasa. Toate drepturile rezervate.
Proudly powered by Perpetuum Mobile.