Garanție boiler
GARANŢIE BOILER
CERTIFICAT DE CALITATE ŞI GARANŢIE
BOILER
Produsul:
Boiler model ……
serie ………………. Data: ………….
- Garanția comercială acordată pentru boiler este de 2 ani de la data achiziției. Prezentele condiții reglementează exclusiv garanția comercială oferită de vânzător și nu aduc atingere drepturilor consumatorului conferite de garanția legală de conformitate, în condițiile legii.
Menținerea garanției comerciale este condiționată de efectuarea verificărilor și operațiunilor de întreținere de către vânzător sau de un reprezentant autorizat al acestuia, la solicitarea clientului, la intervale de maximum 12 luni, contracost. Prima verificare trebuie solicitată și efectuată înainte de împlinirea a 12 luni de la data achiziției.
În cazul în care clientul nu solicită efectuarea verificării în termenul prevăzut, refuză efectuarea acesteia sau nu achită contravaloarea verificării în termen de 30 de zile de la emiterea facturii proforme, garanția comercială încetează.
Verificările periodice au rolul de a confirma că produsul este exploatat și întreținut conform instrucțiunilor producătorului și permit identificarea din timp a factorilor care pot conduce la defectarea boilerului, precum depunerile de calcar, coroziunea, uzura anodului de protecție, calitatea necorespunzătoare a apei, montajul sau exploatarea necorespunzătoare.
În lipsa efectuării verificărilor periodice, vânzătorul nu poate confirma că produsul a fost exploatat și întreținut corespunzător. În consecință, defecțiunile care sunt cauzate sau favorizate de lipsa întreținerii periodice ori care puteau fi identificate sau prevenite prin efectuarea verificărilor obligatorii nu sunt acoperite de garanția comercială și vor fi remediate numai contra cost.
Verificările periodice se raportează la data vânzării inițiale a produsului și nu se recalculează în urma unor reparații sau înlocuiri efectuate pe durata exploatării.
În cazul în care tensiunea de alimentare nu se încadrează în valorile prevăzute de producător, se recomandă remedierea instalației electrice sau utilizarea unui stabilizator de tensiune dimensionat corespunzător. Defecțiunile cauzate de alimentarea electrică necorespunzătoare nu sunt acoperite de garanție. - Prezentul document atestă că produsul achiziționat beneficiază de garanție și service în condițiile respectării regulilor de instalare, utilizare, manipulare și transport.
Vânzătorul garantează împotriva defectelor de fabricație și de material pe perioada mai sus stabilită cu începere de la data cumpărării de către utilizatorul final. În timpul perioadei de garanție, vânzătorul își rezervă dreptul de a repara sau înlocui subansamblul care se dovedește a fi defect cu titlu gratuit cu excepția consumabilelor (anod magneziu, etc.). - Garanția acoperă numai acele defecte care apar în exploatarea normală a produsului și nu se aplică pentru:
a. Manipularea și exploatarea neglijentă (șocuri electrice, mecanice, termice, grad ridicat de impurități și/sau umiditate excesivă în încăperea de lucru, așezarea în poziții altele decât cele normale, obiecte străine întrate în echipament, lichide altele decât apa , etc.), iar montajul trebuie efectuat de către un instalator autorizat.
b. Utilizarea unor consumabile altele decât cele recomandate de vânzător.
c. Intervenții neautorizate în scris de către societatea TERMOCASA la echipamente.
d. Exploatarea peste limita de temperatură maximă prevazută de producător sau utilizarea lichidelor cu concentrație de sulfuri mai mare de 0,2mg/L sau a apei cu conținut de calcar peste 110 ppm.
e. Alimentarea la alte tensiuni și frecvențe decât cele prevazute de producător 230V cu o toleranță de cel mult 3%.
f. Defecțiuni datorate intervențiilor clientului.
g. Utilizarea unui suport necorespunzător.
h. Defecte datorate cablurilor de legătură, împământării clădirii precum și datorate conectării/deconectării echipamentelor în timpul funcționării.
i. Defecte datorate neînlocuirii anodului de magneziu la cel mult 12 luni (vezi manual de utilizare), iar în cazul în care se consumă mai repede (apă cu duritate peste 110ppm), atunci trebuie verificat și înlocuit pentru a nu se pierde garanția.
j.Utilizarea unui dedurizator clasic, cu sare (NaCl/KCl).
k. Defect produs de coroziune prin pitting (punctiformă) – datorată clorurilor din apă
l. Defect produs de coroziune galvanică (electrochimică) datorată contactului direct între inox și un metal mai puțin nobil (cupru, oțel, aluminiu, zinc) + prezența apei conductoare.
m. Defect datorat utilizării apelor cu pH acid sau cu conductivitate foarte mare cum este apă de fântână sau foraj cu pH<6, sau conținut mare de nitrați, sulfați, fier, mangan.
n. Defect datorat depunerilor calcaroase + stagnare + oxigen dizolvat
Cauză: apă dură + temperaturi ridicate (60–80°C) → depuneri de calcar care izolează porțiuni din inox.
Sub stratul de calcar apare coroziune sub-depunere.
o. Defect datorat absenței sau epuizării anodului de magneziu, chiar dacă e inox, boilerele au anod de protecție care preia sarcina electrochimică mai ales la ape cu conductivitate ridicată.
p. Defect datorat agenților externi – detergenți, clor, aburi, aer marin, dacă boilerul este montat în băi, camere tehnice sau subsoluri umede unde există vapori de clor sau detergenți, pot apărea coroziuni externe pe carcasă sau chiar pe suduri.
r. Defect datorat unor supratensiuni electrice sau împământare defectuoasă. Boilerul alimentat de la o rețea fără împământare corectă → apare curent vag prin apă sau prin corpul boilerului.
Efect: electroliți în apă accelerează coroziunea.
Defectele descrise mai sus duc la anularea garanției și reparațiile vor fi achitate de client. - Produsele electronice preinstalate solicitate de client nu fac obiectul acestui certificat de garanție.
- Garanția, verificarea și service-ul produselor este asigurată de către firma TERMOCASA la sediul său, iar în cazul unei defecțiuni, vânzătorul poate să opteze pentru înlocuirea produsului sau depanarea produsului prin intermediul instalatorului autorizat care a montat boilerul sau să trimită un reprezentant pentru remedierea defectului sau să remedieze defecțiunea la sediul său (după expirarea garanției de 2 ani).
În cazul înlocuirii produsului, perioada de garanție comercială continuă din data achiziției inițiale și nu se reînnoiește. - Produsul este garantat dacă media temperaturii de lucru este sub 55 grade Celsius.
- La solicitarea acordării garanției este necesar să se facă o prezentare detaliată ÎN SCRIS a defectului constatat.
- În cazul solicitării nejustificate a garanției, clientul va fi obligat la plata manoperei de diagnosticare a produsului, aceasta neputînd fi mai mică de echivalentul a 20 Euro la cursul zilei.
- Vizitele de întreținere sau intervențiile la sediul clientului nu sunt incluse în garanție pe teritoriul României iar în afara teritoriului României se poate opta pentru trimiterea produsului pentru servisare la sediul Termocasa sau pentru efectuarea reviziei printr-un instalator autorizat, contractat de către cumpărător.
- Garanția sau extinderile de garanție se acordă numai dacă sigiliile sau etichetele aplicate de societatea TERMOCASA sunt intacte.
- Durata termenului de garanție se prelungește cu timpul scurs de la data la care cumpărătorul a reclamat defectarea produsului și până la repunerea acestuia în funcţiune.
- Prin semnarea acestui certificat, cumpărătorul își exprimă acordul cu cele cuprinse în acest act și declară că a preluat aparatul în bună stare.
- Durata medie de utilizare este egală sau mai mare cu perioada de garanție.
- Cumpărător ……………..
Certificatul este valabil împreună cu factura nr. ……………..…
Cumpărător: Vânzător:
…………………………………………………………… ……………………………………………………………
| Data reclamaţiei/verificării | Defectul reclamat | Rezoluţia service | Dată ieşire + semnatură şi ştampilă | Observaţii |
|---|---|---|---|---|
Adresa vânzător
Sediu: Str. Zorelelor nr. 5
loc. Oradea
jud. Bihor
Punct de lucru:
Str. Principală nr. 3
loc. Cefa
Jud. Bihor
Tel. service: 0784030000
PROCES VERBAL DE VERIFICARE
BOILER / ACUMULATOR ACM TERMOCASA
Nr. ______ / Data: __________
-
- Date beneficiar:
Nume + fact numar __________________________
Telefon+email: _________________________________ - Date echipament:
Tip echipament: Boiler inox / acumulator ACM
Model: _________________________________
Capacitate (litri): ______
Serie: _________________________________
Locație montaj: __________________________ - Operațiuni efectuate (bifați):
☐ Verificare vizuală exterior (urme coroziune, lovituri, deformări)
☐ Verificare etanșeitate racorduri apă (tur/retur/recirculare)
☐ Verificare eventuale pierderi de apă
☐ Verificare izolație termică boiler
☐ Verificare suport și elemente de fixare
☐ Verificare funcționare serpentină(e)
☐ Verificare depuneri de calcar / sedimente
☐ Golire și curățare boiler (dacă este cazul)
☐ Verificare anod de magneziu (grad uzură)
☐ Înlocuire anod de magneziu
☐ Verificare schimbător de căldură
☐ Verificare temperatură apă și reglaj termostat
☐ Verificare supapă de siguranță
☐ Verificare vas expansiune (dacă există)
☐ Verificare aerisire instalație
☐ Verificare calitate apă (duritate estimativă)
☐ Verificare depuneri sau coroziune internă (indirect / vizual)
☐ Test funcționare complet sistem
☐ Reinstruire utilizator - Constatări:
- Date beneficiar:
-
- Măsuri / Recomandări:
-
- Materiale utilizate (dacă este cazul):
-
- Mențiuni importante:
- Verificarea are caracter preventiv și reflectă starea echipamentului la momentul intervenției.
- Prestatorul nu răspunde pentru defecțiuni apărute ulterior verificării.
- Depunerile de calcar, coroziunea sau calitatea necorespunzătoare a apei pot afecta durata de viață a boilerului și nu reprezintă defect de fabricație.
- Nerespectarea mentenanței periodice și a recomandărilor poate conduce la pierderea garanției.
- În cazul în care beneficiarul refuză remedierea defecțiunilor constatate, responsabilitatea ulterioară îi revine integral.
- Concluzie:
☐ Echipament funcțional în parametri
☐ Echipament funcțional cu observații
☐ Echipament nefuncțional - Semnături:
- Mențiuni importante:
Prestator (Termocasa)
Nume: ________________________
Semnătură: ___________________
Beneficiar
Nume: ________________________
Semnătură: ___________________
Reprezintă verificarea periodică conform certificatului de garanție.
Următoarea verificare trebuie efectuată în termen de maximum 12 luni de la data prezentului proces verbal.















