Skip to main content

Pompa de căldură Termocasa GRATUIT!

Dacă ne gândim la trecutul omenirii ne dăm seama că în toată istoria noastră de peste 100000 de ani am folosit pentru încălzire doar combustibili fosili pe care i-am ars pentru a produce căldură, iar azi lumea face un pas mare înainte printr-o schimbare fără precedent având în vedere trecerea de la încălzirea cu combustibili fosili la încălzirea cu energie regenerabilă.

Astfel industria din zilele noastre produce elemente de încălzire, panouri solare şi pompe de căldură care excelează prin performanţe nemaiîntâlnite de-a lungul evoluției omenirii. Produsele companiei Termocasa dau dovadă de maturitate având în vedere experienţa de peste un deceniu şi performanţe de neegalat cu care şi-a obişnuit clienţii, fie că vorbim de pompele de căldură Termocasa sau de panourile solare cu absorbţie directă şi oglindă izolată CPC Termocasa, în ambele cazuri ne referim la produse proiectate în România de către oameni de știință experți în domeniul încălzirii prin utilizarea energiei regenerabile. Fabricarea produselor marca Termocasa este realizată tot pe teritoriul României de către specialişti cu care ne mândrim şi peste hotare.

Continuă lectura

Secretul ascuns al produselor Termocasa

De câțiva ani, odată cu apariția primelor programe „Casa Verde”, pe piaţa românească au început să apară tot mai multe companii atât românești cât și străine care comercializează panouri solare și pompe de căldură. Așadar, încet, românul începe să-și schimbe orientarea de la sistemele clasice de încălzire pe combustibil solid (lemn, peleţi), lichid (combustibil M) sau gaz, către sisteme alternative mult mai prietenoase cu mediul şi ușor de utilizat. Se pare că acest trend ecologic se extinde cu rapiditate și în industria auto, iar viitorul pare să aparțină celor ce vor utiliza energia produsă de radiația solară, forța vântului și căldura geotermală.

Continuă lectura

GRATUIT montaj manoperă Pompa de Căldură Termocasa

Firma Termocasa execută următoarele lucrări de montaj manoperă – GRATUIT – (în judetele Bihor, Satu Mare, Arad, Timiş, Cluj, Alba, Maramureş, Sălaj) în cazul achiziționării a una sau mai multe pompe de căldură marca TERMOCASA model Confort apă-apă sau sol-apă cu puteri cuprinse între 8 şi 22kw (doar la solicitarea clientului) :

Continuă lectura

Ce este o pompă de căldură

Sunt trei întrebări importante, deseori puse de oamenii care își construiesc casele pe care le visează de zeci de ani. La aceste întrebări nu sunt date suficiente de bine răspunsurile, astfel încât un om cu pregătire umanistă mai degrabă decât tehnică, să le înțeleagă.

Continuă lectura

Totul despre pompa de căldură

Pompa de căldură datează de la începutul sec. XX, odată cu inventarea frigiderului.

La baza funcţionării pompei de căldură concurează o serie de fenomene şi legi ale fizicii: Principiul al II-lea al termodinamicii: „Căldura nu poate trece niciodată de la sine de la un corp cu temperatură mai joasă la unul cu temperatura mai înaltă” (enunţul lui Clausius), precum şi descoperirea fizicianului Watt: un gaz comprimat degajă căldură şi invers, unul destins – absoarbe căldură.

Continuă lectura

Ghid pompe de căldură – aspecte generale

POMPE DE CĂLDURĂ – INTRODUCERE

Resursele limitate de combustibili şi orientarea la nivel mondial către protecţia mediului sunt aspecte care au atras atenţia asupra posibilităţii utilizării surselor de energie regenerabilă. Astăzi, aceste pompe de căldură reprezintă echipamente de încălzire sigure, eficiente şi inovative, cu funcţionare economică din punct de vedere al consumului de energie electrică. Pompele de căldură – sunt echipamente care oferă premisele tehnice necesare pentru a folosi eficient energia solară acumulată în apele subterane, în sol sau în aer, sub formă de căldură ecologică, pentru încălzirea sau răcirea incintelor şi pentru preparare de apă caldă menajeră. Pompa de căldură obţine aproximativ trei sferturi din energia necesară din mediul înconjurător, iar pentru restul, pompa de căldură utilizează ca energie de acţionare curentul electric. Pompele de căldură moderne oferă posibilităţi tehnice efective pentru reducerea consumului de energie şi a emisiilor de CO2. La modernizarea clădirilor vechi, precum şi la clădirile noi, pompa de căldură reprezintă o bună alternativă. Acest articol tratează principiile de bază ale tehnologiei pompelor de căldură, principalele variante tehnice şi ilustrează cele mai importante aspecte ale aplicaţiilor care integrează aceste echipamente.

Continuă lectura

Cum aleg panoul solar

Cum alegem un sistem de panouri solare potrivit?

Care sunt criteriile după care să mă orientez în alegerea celei mai bune soluţii? Nu am pregătire în domeniu dar doresc acum să fac o investiţie într-un sistem de energie alternativă bazat pe energia solară. Cine mă poate consilia profesionist? Pot eu ca amator în domeniu să fac o alegere astăzi pe care sa n-o regret mai târziu?

Continuă lectura



© Termocasa. Toate drepturile rezervate.
Proudly powered by Perpetuum Mobile.